Patru tineri au fost răniţi şi transportaţi la spital după ce autoturismul în care se aflau a părăsit partea carosabilă a străzii Calea Someşeni din Cluj-Napoca şi a ajuns pe calea ferată, unde s-a lovit de un stâlp CFR.
Accident cu patru răniți la Cluj. Mașina în care se aflau a ajuns pe calea ferată
"Două autospeciale cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi unul SAJ au intervenit în cursul nopţii trecute pentru a acorda asistenţă de urgenţă persoanelor implicate într-un accident produs pe Calea Someşeni din municipiul Cluj-Napoca. Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 23,40, iar în momentul sosirii la faţa locului au găsit un autoturism avariat, ajuns pe şinele de tren, iar ocupanţii erau ieşiţi din acesta şi necesitau asistenţă de specialitate. Patru tineri au primit primul ajutor calificat şi asistenţă medicală de la salvatori şi au fost transportaţi la spital pentru investigaţii şi îngrijiri specifice", se arată, luni, într-o informare a ISU Cluj.
Pompierii au reacționat prompt în acordarea primului ajutor
Potrivit sursei citate, pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat, au asigurat măsuri de siguranţă la locul accidentului şi au degajat autoturismul avariat de pe calea ferată, pentru a se putea relua traficul feroviar, informează Agerpres.
"Autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Cluj-Napoca, în direcţia străzii Aurel Vlaicu a părăsit partea carosabilă, pătrunzând pe linia căii ferate, iar apoi a intrat în coliziune cu un stâlp/catenară CFR. A rezultat vătămarea corporală a şoferului şi a două pasagere din autoturism. În urma testării cu aparatul etilotest conducătorului auto i-a rezultat concentraţia de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat", au anunţat reprezentanţii PJ Cluj.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Putinică, Microsoft: Cum lucrezi? Îmbrățișezi tehnologia sau te speli pe mâini?
Sursa: start-up.ro
-
Ziua Pădurilor: cum poți produce sustenabil hârtie, fără să distrugi pădurile
Sursa: green.start-up.ro
-
Cât costă carnea de miel în 2023? Prețurile din magazine și de la fermieri
Sursa: retail.ro
-
Sebastian Burduja: „Sectorul bancar a mobilizat sectorul public”
Sursa: futurebanking.ro
-
Roșu în gât: Ce afecțiuni poate indica?
Sursa: garbo.ro
-
Tarot Zilnic: Cine te iubește în secret?
Sursa: kudika.ro
-
Ford a prezentat al doilea SUV electric. Noul Explorer folosește platforma...
Sursa: wall-street.ro