Compania Municipală Termoenergetica (CMTEB) SA a anunțat că va începe azi încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică. În același timp, va efectua și probele de presiune la instalațiile interioare.

Încărcarea cu apă a instalaţiilor de alimentare cu energie termică se va face treptat în toate sectoarele Bucureştiului, data exactă pentru fiecare zonă urmând a fi afişată la scara fiecărui bloc. Acţiunile sunt necesare pentru pregătirea reţelei de termoficare în noul sezon de încălzire.

Termoenergetica îşi roagă clienţii să se asigure că lucrările la instalaţiile interioare din imobile vor fi finalizate în timp util, astfel încât să fie evitate inundaţiile în apartamente sau în subsolurile blocurilor ce pot apărea odată cu încărcarea acestora.

Termoenergetica reaminteşte că asociaţiile de proprietari au obligaţia de a se asigura că instalaţiile interioare proprii de alimentare cu energie termică sunt în stare de funcţionare şi că sunt finalizate lucrările din interiorul imobilelor.

Data exactă privind începerea furnizării agentului termic pentru încălzire va fi anunţată ulterior, după îndeplinirea condiţiilor legale, conform prevederilor H.G. nr. 425/1994, modificată prin H.G. nr.337/ 2018.

Termoenergetica aminteşte că, potrivit legislaţiei în vigoare, debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată pe parcursul sezonului de încălzire. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 20 Septembrie 2021 - 09 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.