O polițistă a intrat fără drept în sediul instituției unde lucra soțul ei și s-a certat cu o altă polițistă, pe care a jignit-o și amenințat-o. Directorul Arestului Poliției Capitalei a dispus verificări.
"În dimineaţa zilei de 08.09.2021, directorul Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă a declanşat verificări cu privire la o posibilă pătrundere fără drept în sediu, a unei femei, care la data de 2 septembrie ar fi ameninţat şi ar fi adresat cuvinte jignitoare unui agent de poliţie (femeie) din cadrul subunităţii.
Din primele date, a rezultat că, în seara de 2 septembrie, în jurul orei 22,30, un agent de poliţie, din cadrul structurii, aflat în serviciu, ar fi introdus în sediu o persoană, pe care a prezentat ca fiind soţia sa.
Ulterior, cei doi s-ar fi deplasat la biroul în care îşi exercita atribuţiile de serviciu agentul (femeie) menţionat anterior, iar femeia i-ar fi adresat cuvinte jignitoare. A fost identificată persoana în cauză, tot poliţist, în cadrul altei structuri", se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Aspectele constatate au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi de drept.
Conform Poliţiei Capitalei, având în vedere faptul că evenimentul a fost adus la cunoştinţa conducerii Serviciului Independent de Reţinere şi Arestare Preventivă în după amiaza de 07.09.2021, au fost declanşate şi verificări interne, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri legale. AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Conflict public între Bianca Drăgușanu și Monica Tatoiu. Replici acide care...
Sursa: kudika.ro