Trei bărbaţi sunt cercetaţi penal după ce ar fi braconat un urs folosind o capcană neautorizată, a informat, miercuri, IPJ Dâmboviţa.
Urs braconat de trei bărbați în județul Dâmbovița
Potrivit sursei citate, în data de 21 august, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni, împreună cu paznicii de vânătoare, au surprins, în comuna Runcu, doi bărbaţi de 39 şi 44 de ani, în timp ce transportau un urs, pe care l-ar fi braconat prin folosirea unei capcane neautorizate.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi ar fi fost ajutaţi la transport şi de un alt bărbat, în vârstă de 74 de ani.
Ce pedeapsă riscă bărbații
Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
"În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de caz pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 44 şi art. 42 din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006", a precizat sursa citată, potrivit Agerpres.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Sustenabilitatea. Ce este și de ce trebuie să devenim sustenabili
Sursa: green.start-up.ro
-
Cine judecă un om se poate înșela, cine iartă nu se înșală niciodată!
Sursa: garbo.ro
-
Jimmy Choo, inspirat de Sailor Moon în noua sa colecție de pantofi. Când va...
Sursa: retail.ro
-
Revolut introduce funcționalitatea Staking, pentru clienții care dețin...
Sursa: futurebanking.ro
-
Ask the Entrepreneur: ce vrei să știi de la Sergiu Neguț, cofondator FintechOS
Sursa: start-up.ro
-
OnePlus 11, prezentat oficial și în România - telefonul este deja disponibil...
Sursa: wall-street.ro
-
George Burcea s-a întors în România de dorul fetițelor sale! Actorul s-a...
Sursa: kudika.ro