Polițiștii din Vrancea au fost surprinși de gestul unei femei de etnie romă, care a înapoiat un portofel pe care un pensionar l-a pierdut în timp ce-și făcea cumpărăturile la piață.
O femeie de etnie romă a înapoiat un portofel
Femeia le-a declarat polițiștilor că nu s-a gândit să-și însușească banii din portofelul găsit. Este vorba de aproape 400 de lei pe care un bătrân în vârstă de 72 de ani îi pierduse. Mărinimoasă, aceasta a mers la sediul Poliției Panciu și a predat suma, dar și mai multe carduri și documente personale ale bunicului. Așa a și fost identificat bărbatul, care nici când a ajuns acasă de la piață nu a realizat că îi lipsește bunul.
Acesta a aflat tocmai în momentul când a fost sunat de oamenii legii să se prezinte la postul de poliție ca să-l recupereze. Acolo a întâlnit-o și pe cea care l-a găsit, căreia i-a mulțumit pentru gestul de omenie de care a dat dovadă.
„Încă mai există oameni cu frică de Dumnezeu!”
„Întâmplarea este relatătă cu amănunte de purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. Încă mai există oameni cinstiți și cu frică de Dumnezeu! În cursul zilei de ieri, când toți românii l-au sărbătorit pe Sfântul Alexandru, “protectorul omenirii”, un #bărbat, în vârstă de 72 de ani, din orașul Panciu, și-a #pierdut portofelul în piața din oraș.
Întâmplarea a făcut ca acesta să fie găsit de o persoană de bună-credință, cu frică de Dumnezeu, care, fără să stea pe gânduri, l-a luat și l-a dus direct la Poliția Orașului Panciu. La scurt timp, poliţiștii l-au identificat pe proprietarul portofelului, care s-a prezentat la sediul poliției orășenești, unde colegul nostru, împreună cu buna samariteană i-au restituit portmoneul, în care se aflau mai multe documente personale, carduri, precum și suma de 389 de lei. 👏 Mulțumiri și sincere aprecieri pentru gestul făcut!”, a transmis IPJ Vrancea.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro
-
Cum arată și cu ce se ocupă noul iubit al Deei Maxer? Meseria care îl va face...
Sursa: kudika.ro