Polițiștii locali din Timișoara, invidiați după ce au început să patruleze pe biciclete și pe seg-way-uri, s-ar putea întoarce cât de curând la razii pe jos. Numai opt biciclete mai sunt funcționale fiindcă restul s-au stricat. Primarul Dominic Fritz a hotărât ca trotinetele electrice moderne să fie puse la loc de cinste, la păstrare. Chiar și așa, la angajare, mersul pe bicicletă rămâne probă obligatorie pentru cei care își doresc să-și apere concetățenii.

Timișoara: Primarul Tritz le-a pus polițiștilor locali trotinetele electrice la păstrare. Se întrevăd multe razii pe bicicletă sau pe jos

În Timișoara, toți agenții pleacă dimineață în razii, îmbrăcați cu o ținută adecvată pentru pedalat, formată din pantaloni într-o culoare închisă, lungi până la genunchi, tricou cu însemnele Poliției Locale, o geacă albastră de sezon și încălțăminte simplă, potrivită pentru a face sport.

Din cele 18 biciclete pe care oamenii legii le aveau la dispoziție, doar 8 mai sunt funcționale, iar mersul pe ele este esențial. În plus, la Poliția Locală Timișoara, una dintre probele de concurs pentru intrarea în rândurile polițiștilor locali este mersul pe bicicletă.

Agenții au menținut liniștea în oraș și de pe seg-way-uri, cumpărate în 2017 de fostul primar al municipiului, Nicolae Robu. Trotinetele electrice au fost însă scoase din uz de noul șef al comunității.

Divizia velo a Poliției Locale a luat naștere în 2014. De-a lungul timpului, polițiștii au mers în patrulare și cu șalupa pe canalul Bega. Acum, și ambarcațiunea a fost trasă pe dreapta, deoarece era costisitor de folosit.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 30 August 2021 - 07 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.