Etapa de echivalare şi recunoaştere a competenţelor lingvistice şi digitale la cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului începe luni şi durează până la data de 31 august, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Etapa de echivalare şi recunoaştere a competenţelor lingvistice şi digitale la Bacalaureat
Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).
Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 31 august, până la ora 12,00.
Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00-18,00, atât în format fizic, cât şi electronic.
Când se vor afișa rezultatele finale
În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (1-3 septembrie), vor fi comunicate vineri, 3 septembrie, ptrivit Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
UniCredit Bank România și Social Innovation Solutions lansează ESG Journey
Sursa: futurebanking.ro
-
Te iubesc, dar mi-e frică de cum ar putea fi relația noastră, așa că mint și...
Sursa: kudika.ro
-
Florin Barbu se va întâlni cu retailerii pentru a discuta despre eliminarea...
Sursa: wall-street.ro