A fost o intervenție grea pentru echipele de descarcerare. O femeie a rămas captivă în mașină, după un impact violent pe un bulevard din Oradea. Pompierii s-au străduit minute bune să o elibereze.
Impact violent în Oradea
Un șofer grăbit, care conducea o mașină cu numere de Belgia, a pierdut controlul volanului pe o arteră principală. A derapat pe carosabilul umed și a intrat pe contrasens, unde a izbit frontal o mașină cu numere de Austria, în care se aflau doi soți și copilul lor. Femeia a rămas blocată în automobil în urma impactului violent, iar pompierii s-au chinuit minute în șir să o scoată din fiarele contorsionate.
„Apelul 112 a intrat la ora 17.32. Accidentul s-a produs pe Bulevardul Dacia din Oradea, sunt implicate două autoturisme. Traficul rutier nu este blocat, se desfăşoară pe celălalt sens de mers, dirijat de poliţiştii rutieri aflaţi la faţa locului", a precizat BIHOREANULUI comisarul şef Alina Fărcuţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.
Femeia rănită a fost transportată la o unitate medicală cu multiple răni și a fost preluată de medici. Soțul și copilul au avut, de asemenea, nevoie de îngrijiri, dar starea lor este bună.
„Pompierii militari au evacuat persoana rămasă captivă într-unul dintre cele două autoturisme, iar echipajele medicale SMURD şi SAJ au evaluat vctimele şi le-au acordat primul ajutor, patru dintre acestea fiind transportate la spital, trei în cod verde (cu răni uşoare n.r.) şi una în cod galben medical (cu diverse traumatisme care la momentul evaluării nu i-au pus viaţa în pericol n.r.). O victimă a refuzat transportul la spital", a precizat Camelia Roşca.
Singura care a scăpat doar cu o sperietură a fost soția conducătorului auto vinovat de accident. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească exact cum s-a petrecut evenimentul rutier violent.
Start at
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Covorul potrivit pentru living: cum să alegi dimensiunea, materialul și...
Sursa: kudika.ro