Talibanii au anunţat marţi o amnistie generală pentru toţi funcţionarii publici, cerându-le să se întoarcă la muncă, la două zile după ce au preluat puterea în Afganistan în urma unei ofensive-fulger, informează AFP.

"O amnistie generală a fost declarată pentru toţi (...), deci ar trebui să vă reluaţi cu deplină încredere rutina zilnică", au subliniat talibanii într-un comunicat.

În decurs de zece zile, mişcarea islamistă radicală, care a lansat o ofensivă în luna mai odată cu începerea retragerii trupelor străine, a preluat controlul aproape în întregime asupra Afganistanului.

Talibanii au impus o versiune ultra-strictă a legii islamice în perioada în care s-au aflat la putere în Afganistan (1996 - 2001). În 2001, ei au fost înlăturaţi după invazia unei coaliţii internaţionale conduse de Statele Unite.

Mai multe guverne din regiune au reacţionat la vestea preluării controlului asupra capitalei afgane Kabul de către talibani prin apeluri la stabilitate şi la protejarea civililor. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 August 2021 - 11 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.