România a trimis pompieri în Grecia să lupte cu incendiile, după ce guvernul de la Atena a cerut ajutorul celorlalte state europene. Din partea țării noastre a fost acceptat sprijin terestru. A șaptea zi guvernată de flăcări este marcată de elogii din partea jurnaliștilor eleni pentru salvatorii noștri.

Presa din Grecia i-a elogiat pe pompierii români veniți să lupte cu flăcările

Pe o căldură insuportabilă, grecii încearcă să stingă focul care le arde țara. Au venit ajutoare din Europa, inclusiv din România, dar este o luptă inegală. Deși în unele zone părea că flăcările s-au mai domolit, pompierii sunt în continuare pregătiți pentru ce este mai rău. Vântul puternic anunțat de meteorologi întețește urgia.

De șapte zile pompierii încearcă să stingă incendiul care devastează Grecia. Sunt 55 de focare violente, alimentate de vegetația uscată, de caniculă și vânt. Flăcările sunt în nordul peninsulei acum. Salvatorii sunt deja epuizați.

Eroii noștri, plecați în misiune în urmă cu trei zile, dau încă randament, apreciază presa din Grecia. 40 de subofițeri și ofițeri de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență din 15 județe, care operază cu șase autospeciale și două cisterne, participă sub coordonarea autorităților elene la limitarea răspândirii incendiilor de vedetație.

Alături de ei au acceptat să-și riște viața și alți salvatori, care s-au oferit voluntari pentru a scoate grecii din infern. Modul de acțiune al tuturor românilor a adus cuvinte de laudă, atât din partea presei elene, dar și a populației din zonă.

„Pompierii români care au venit în țara noastră pentru a se lupta cu focul par să provină de pe o altă planetă. Viteza, organizarea, meticulozitatea și reflexele instinctive sunt uimitoare. La sosirea în Evia, pompierii români au înființat peste noapte un centru independent cu servicii de logistică. Apoi au procedat la cartografierea drumurilor forestiere cu drone, au calculat direcția vântului și au folosit tehnologie de ultimă generație.

În același timp, au profitat de zecile de pâraie care trec prin zonă și cu furtunurile racordate între ele pe distanțe de peste 60 de metri, au pornit să stingă focurile. De asemenea, au folosit drumuri secundare, unde nu existau mașini, pentru a nu împiedica circulația. Așadar, practica pompierilor români nu este doar admirabilă, ci este cu siguranță o oglindă a unei țări dezvoltate”, a notat publicația fimes.gr.

Citeste si:
ENEL își vinde activele din România companiei PPC din Grecia
ENEL își vinde activele din...

„Înregistrările video cu pompierii din România care se află în Grecia pentru a acţiona împotriva incendiilor fac turul internetului. România, cu 112 pompieri și 23 de vehicule, a răspuns la cererea de ajutor transmisă de guvernul grec prin Mecanismul european de protecție civilă”, scrie Athens Voice, citată de Rador.

„Contribuția României este cu adevărat mare și produce senzaţie, deoarece este o țară care nu aparține cercului tradițional de aliați ai Greciei, iar Kyriakos Mitsotakis nu s-a întâlnit niciodată cu omologul său român, Florin Cîţu”, se regăsește în ziarul online Crisis Monitor.

Oamenii au fost salvați în ultimul moment. Un voluntar și un pompier au murit

Imaginile dramatice din Grecia continuă, iar unele par desprinse din filme apocaliptice. Mii de oameni au fost salvați în ultima clipă de pe insula Evia. Au fost urcați pe feriboturi, în timp ce flăcările înconjurau vasul.

Citeste si:
Anchetă după incendiul de la Hidrocentrala Porțile de Fier 1. A...
Anchetă după incendiul de la...

Au lăsat tot în urmă și au fugit. Situația e tragică și la Atena. Fumul a otrăvit aerul orașului, pământul e acoperit de cenușă și soarele nu mai vrea să iasă din norii groși de fum.

Forțele de pe insula Evia operează în prezent cu 475 de pompieri și 35 de echipe montane și au primit întăriri, prin Mecanismul European de Protecție Civilă, din România și Ucraina.

Un voluntar și un pompier au murit. Tot victima incendiilor este și președintele Camerei de Comerț și Industrie a Atenei. Oficialul a fost găsit fără suflare în biroul de la fabrica sa de jucării. Cel mai probabil, transmit autoritățile, a suferit un infarct când a văzut flăcările care se apropiau de afacerea sa.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 August 2021 - 01 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.