Un tramvai a deraiat la Iași după impactul violent cu o mașină, după o manevră greșită a șoferului. Accidentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.
Momentul impactului dintre o mașină și un tramvai în Iași
Pe imagini se observă cum șoferul autoturismului virează la stânga, într-o zonă marcată cu linie dublă continuă. Tramvaiul acroșează autovehiculul și îl proiectează pe refugiul destinat călătorilor.
Impactul a fost violent, iar tramvaiul a sărit de pe șine. Șoferul de 70 de ani a rămas blocat în mașină și a fost nevoie de ajutorul pompierilor de la descarcerare. Călătorii din tramvai și vatmanul au scăpat nevătămați din evenimentul rutier.
Bărbatul care a cauzat incidentul a fost transportat în stare conștientă la UPU Sfântul Spiridon Iași, după ce i-au fost acordate primele îngrijiri medicale la fața locului. După evaluarea stării de sănătate, acesta a fost diagnosticat de medici cu traumă toraco-abdominală, fără ca leziunile suferite să îi pună în pericol viața.
Oamenii legii l-au testat pe vatman cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero, în timp ce conducătorului auto i-au fost prelevate la spital mostre biologice de sânge pentru a se stabili dacă se afla sau nu sub influența băuturilor alcoolice.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro