Trei mașini de pompieri au fost trimise la un bloc din Constanța, unde o gospodină cocea vinete aproape de miezul nopții. Pentru că mirosul de jar și fumul s-au dus pe toată scara, vecinii s-au speriat și au crezut că apartamentul femeii a luat foc. Salvatorii care au ajuns la caz și au constatat că incendiul nu se confirmă. Doamna le-a deschis ușa, mulțumită că a reușit să răzbească în fața „comorilor” pentru iarnă.
O gospodină din Constanța și-a speriat vecinii după ce a copt vinete pe balcon. Pompierii au intervenit cu trei mașini de stingere a focului
Valentina Coman este gospodina din Constanța care a îngrijorat un boc întreg plus un echipaj de pompieri. În jurul orei 22:00, aceasta s-a apucat să coacă vinete pe terasa casei sale. Grătarul improvizat a făcut flacără, iar fumul gros i-a făcut pe cei din jur să creadă că apartamentul ei a luat foc. Câteva minute mai târziu, la fața locului au ajuns oamenii legii.
„Vecina de la etajul 1 a reușit cu succes să dea foc terasei unde stă, prin aprinderea unui grătar. A vrut să facă niște vinete la grătar, n-a fost supravegheat focul”, a spus un locatar.
Totul s-a încheiat cu bine, iar incidentul s-a stins de la sine. La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere, o autoscară și o autospecială de transport victime multiple.
Fiind vorba de bloc și un magazin lângă s-a trimis automat autospeciala de victime multiple. Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, în seara de miercuri, 4 august, pe bulevardul Tomis nr. 334, acolo unde a avut loc un incendiu, la etajul 1 al unui bloc. Ajunși la fața locului, pompierii s-au retras întrucât incendiul nu s-a confirmat. De fapt, locuitorii apartamentului respectiv coceau… vinete!, se arată într-un comunicat ISU.
Polițiștii au întocmit un proces verbal, dar au înțeles situația și nu au amendat-o pe femeie.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro