Guvernul britanic ia în considerare eliminarea carantinei pentru cetățenii din SUA și UE care sunt vaccinaţi anti-COVID și călătoresc în Marea Britanie.
Anglia preconizează eliminarea carantinei pentru persoanele vaccinate din SUA și UE
Guvernul Marii Britanii intenționează să adopte o nouă măsură relaxantă pentru persoanele din SUA și UE care își doresc să viziteze Anglia. Autoritățile vor să anuleze măsura carantinării obligatorie pentru cei care sunt vaccinați anti-Covid.
Companiile aeriene deja au început să facă presiuni pe Downing Street pentru ca autoritățile să relaxeze restricţiile. Noi reguli sau revizuirea acestora la nivel internaţionale de intrare în țară sunt aşteptate până la 31 iulie.
În prezent, scutiți de carantină sunt numai rezidenţii complet vaccinaţi din Marea Britanie care se întorc din SUA şi UE. Exceptați de la carantină însă, nu sunt cetățenii britanici care s-au vaccinat în altă țară.
37,5 milioane de cetățeni vaccinați
De la începutul pandemiei, Marea Britanie a fost într-un lockdown total, iar populația a încercat să se adapteze situației. Anglia a fost țara care a adoptat unele dintre cele mai drastice restricții privind magazinele, localurile și chiar permisiunea de a ieși pe stradă.
Odată cu lansarea vaccinului, cetățenii au optat pentru această varinată pentru a reveni la normal cât mai curând. Până în prezent, în Marea Britanie s-au administrat 84.1 milioane de doze, iar 37,5 milioane de persoane sunt complet vaccinate.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
1 milion de clienți ING Bank au beneficiat de asigurări NN
Sursa: futurebanking.ro
-
Evenimentele astrologice din mai ne învață cele mai frumoase lecții de până...
Sursa: kudika.ro
-
Ciolacu anunță că TAROM își va „scoate cheltuiala” în doi ani
Sursa: wall-street.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro