O femeie a fost amendată pentru că fotografia o ursoaică cu pui pe DN 7C - Transfăgărăşan și a ignorat cu desăvârșire avertismentele jandarmilor.

Femeie amendată pentru că fotografia o ursoaică cu pui pe Transfăgărășan

"În cursul zilei de ieri, jandarmii argeşeni care asigurau paza Barajului Vidraru au depistat o femeie în vârstă de 43 de ani din municipiul Piteşti care fotografia o ursoaică cu doi pui. Jandarmii se aflau în patrulare la ieşirea din primul tunel după barajul Vidraru pe sensul de coborâre când au observat un autoturism oprit, din interiorul căruia o femeie fotografia animalele care se aflau la o distanţă destul de mică. Iniţial, oamenii legii i-au pus în vedere consecinţele legale pentru fapta sa şi i-au recomandat să-şi continue drumul", se arată într-un comunicat transmis joi de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Argeş.

Femeia s-a ales cu o amendă de 500 de lei

Conform sursei citate, aceeaşi patrulă s-a întors în zonă după aproximativ 15 minute, iar autoturismul era în aceeaşi poziţie şi femeia continua să facă fotografii. În această situaţie, femeia a fost sancţionată cu amendă în valoare de 500 de lei pentru că s-a apropiat de animalele sălbatice la mai puţin de 20 de metri.

IJJ Argeş îi avertizează pe turiştii care intenţionează să tranziteze DN 7C - Transfăgărăşan că urşii ajung frecvent pe şosea, iar jandarmii vor dispune măsurile legale atunci când legea este încălcată, potrivit Agerpres.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.