Social 18 Iulie 2021 14:22 de Lorena Martin

Premierul Florin Cîţu va vizita, duminică, localitatea Ocoliş, judeţul Alba, afectată de inundaţiile din ultimele zile, informează Guvernul.

Cîţu se va afla la sediul Primăriei Ocoliş, unde va analiza situaţia împreună cu primarii localităţilor din judeţul Alba în care s-au produs inundaţii, după care va face o vizită în teren.

La discuţii vor participa edilii din Ocoliş, Roşia Montană, Câmpeni, Abrud. Alături de premier vor fi ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, şi ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

Joi după-amiaza, comuna Ocoliş a înregistrat precipitaţii „istorice", de 223 l/mp, într-un interval de numai cinci ore, provocând inundaţii „fără precedent", potrivit Administraţiei Naţionale "Apele Române".

În urma ploilor torenţiale şi a scurgerilor rapide de pe versanţi, pe râul Ocoliş, s-a produs o viitură puternică, cu efecte locale severe. Au fost inundate zeci de case, multe fiind distruse. Mai mulţi localnici au fost nevoiţi să se adăpostească, de teama apei, în podurile imobilelor. De asemenea, câteva maşini au fost distruse, fiind luate de apă, iar un drum judeţean, DJ 750G, a fost avariat şi colmatat.

Mai multe oraşe şi comune din Alba s-au aflat joi şi vineri sub avertizare de cod roşu meteo, fiind înregistrate pagube însemnate din cauza inundaţiilor.

Sute de pompieri militari, jandarmi, poliţişti, salvamontişti, voluntari de la Crucea Roşie, angajaţi ai SGA, CNAIR, Electrica au acţionat pentru limitarea/înlăturarea efectelor provocate de inundaţii, potrivit AGERPRES.


Despre autor:

Lorena Martin
 Lorena Marin este redactor de beauty și skincare. Ea s-a alăturat echipei 9AM de când se află pe băncile facultății. Tot atunci a început să colaboreze și cu publicația Kudica.ro. Tânăra este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, licențiată în publicitate, autoare a lucrării de diplomă „Particularități ale publicității make-up-ului contemporan”.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Iulie 2021 - 02 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.