Luminițele din brazii de Crăciun au fost aprinse în luna lui cuptor, la Arad, în plin Cod galben de caniculă. Isprava primarului a uimit, dar spune că nu a greșit data din calendar, ci pentru că e gospodar.

Primarul Aradului împodobește bradul de Cărciun în luna lui cuptor

La 26 de grade la umbră, primarul Călin Bibarț a aprins luminițele de Crăciun în curtea instituției pe care o conduce, apoi a publicat pe contul personal de Facebook mai multe imagini în care apare lângă doi brazi artificiali decorați pentru Nașterea Domnului. Întâmplarea i-a stârnit până și lui amuzamentul.

„Nu, n-a venit Crăciunul, dar ne pregătim! Nu mai tăiem pădurea și... evităm eternele discuții! Am decis achiziționarea unui brad artificial. Unul frumos, de durată, din elemente demontabile, împodobit din belșug cu mii de luminițe cu leduri și alte ornamente, cu o înălțime de 20 de metri și o bază de 7 m, căruia îi este acordată o garanție de 10 ani! Acum doar probăm modelul la scară redusă... Așteptăm opinii! Pentru frumusețea viitoarelor Sărbători, #pentruARAD”, a notat edilul pe rețeaua de socializare.

„Știam că va fi puțină vâltoare să discuți despre brazii de Crăciun când afară sunt 35...27 de grade Celsius, dar de ce să nu cumpărăm un produs de calitate la un preț mult mai scăzut?”, a explicat acesta după ce a fost luat la rost de unii concetățeni.

„Numai asta ne lipsește, că în rest le avem pe toate/ E tipic românesc. Nu mai are pe ce să dea banii/ Aradul trebuie să-și rezolve și problemele de vară, cea a țânțarilor, a unor zone care nu sunt atât de curate. Și bradul e important, dar și problemele estivale/ Oare când o să găsiți bani pentru adevăratele probleme din oraș”, sunt câteva dintre comentariilor celor care îl urmăresc în mediul online și care s-au declarat consternați de acțiunea sa.

Bibarț a completat că pentru acest an a decis achiziționarea unui brad artificial, pentru a nu mai încuraja tăierea brazilor naturali. Pe de altă parte, mulți sunt de părere că prin gestul său, de fapt, nu mai vrea să cadă în penibil precum anul trecut. Copacul festiv din fața primăriei a fost schimbat la câteva zile de la amplasare, după ce a devenit ținta ironiilor și criticilor, deoarece pomul avea ramurile uscate și o coroană ciudată.

Citeste si:
Ungaria, zguduită de 13 cutremur în mai puțin de 24 de ore
Ungaria, zguduită de 13...


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Iulie 2021 - 08 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.