Pe un drum drept, preotul, aflat în mașină cu soția și copilul, a pierdut brusc controlul volanului. Nimeni nu-și explică ce s-a întâmplat, chiar dacă tragedia a fost filmată de o cameră de bord.
Filmul unui accident greu de descifrat. Un preot a murit inexplicabil pe șosea
La volanul mașinii se afla Cristian Biru, paroh la Sălăjeni, județul Sălaj, iar alături de el soția și copilul lor în vârstă de patru ani. Brusc, acesta virează spre câmp și, într-o fracțiune de secundă, trage de volan în direcția opusă, dar nu mai reușește să redreseze mașina. Camionul de pe contrasens izbește în plin autoturismul familiei. Impactul a fost atât de puternic încât salvatorii au fost nevoiți să taie caroseria ca să îi elibereze pe cei trei din mașină.
Pe duhovnic l-au găsit fără suflare, iar pe soție, aflată în scaunul din dreapta, în stare gravă. Singura conștientă a fost fetița, pe care scaunul montat pe bancheta din spate a protejat-o de impact. Mama și fiica au fost preluate de un elicopter SMURD și duse de urgență la Spitalul Județean Cluj.
„Femeia este, în acest moment, internată pe secția de Terapie Intensivă, instabilă și în stare critică. Colegii mei medici sunt rezervați în privința pronosticului” Flavia Topan, purtător de cuvânt Spitalul Județean Cluj.
Oamenii legii încearcă să afle ce s-a întâmplat în momentele tragediei și bănuiesc că preotul ar fi adormit la volan. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili cu exactitate cauzele în care s-a produs evenimentul.
Vestea morții preotului a întristat Episcopia Greco-Catolică din Oradea. Conducerea a transmis un mesaj de condoleanțe, într-o postare pe Facebook: „Iubiți credincioși, Anunțăm trecerea la cele veșnice a părintelui Cristian Biru, paroh la Sălăjeni, județul Sălaj, în această după amiază în urma unui cumplit accident. Preasfinția Sa Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, preoții și persoanele consacrate se unesc în aceste momente în rugăciune pentru sufletul celui adormit și sunt aproape de familia greu încercată. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să așeze sufletul fratelui nostru, părintele Cristian în loc luminos, în loc de verdeață de unde a fugit toată durerea și întristarea. În veci pomenirea lui!”
Preotul Mirea Vîrtejanu, sfaturi pentru Monica Odagiu, după ce a...
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro
-
Volkswagen și Renault opresc negocierile pentru dezvoltarea unei mașini...
Sursa: wall-street.ro