Banca Naţională a României lansează astăzi în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia.
Monedă de argint cu tema 100 de ani de relații dintre România și Japonia
Conform unui comunicat al BNR, aversul monedei redă Vârful Caraiman din Munţii Bucegi, pe care se află Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2021".
Reversul monedei prezintă o compoziţie ce cuprinde elemente identitare ale Japoniei: o poartă tradiţională (torii) suprapusă peste imaginea muntelui Fuji reflectată în oglinda lacului Kawaguchi; anul aniversat "1921" şi inscripţia circulară "100 DE ANI DE RELATII DIPLOMATICE INTRE ROMANIA SI JAPONIA".
Prețul de vânzare a monedei
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 1.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 460,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare. Monedele din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din argint cu tema 100 de ani de relaţii diplomatice între România şi Japonia se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României, informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Când îți poți spune povestea fără să plângi, înseamnă că te-ai vindecat
Sursa: kudika.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
3 decenii de business: cum a evoluat Mobexpert, gigantul român din industria...
Sursa: retail.ro
-
A cumpărat cercei de 13.675 dolari setul cu doar 13 dolari. Nu s-a mulțumit...
Sursa: wall-street.ro