Actrița Luminița Gheorghiu în vârstă de 71 de ani a decedat. Artista suferea de mai mulți ani de o boală, fapt pentru care a fost nevoită să apară tot mai rar pe scenă. Luminița Gheorghiu a devenit cunoscută pentru rolurile sale „Catrinei” din filmul „Moromeţii”, asistenta din „Moartea domnului Lăzărescu” și a câștigat Ursul de Aur cu filmul „Poziția Copilului”.

Actrița Luminița Gheorghiu a decedat

Luminiţa Gheorgiu s-a stins din viață la vârsta de 71 de ani. Actrița a avut parte de o carieră de succes și de aprecierile oamenilor.

Luminiţa Gheorghiu a fost o actriţă de film, radio şi televiziune. A absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti în 1972.

Catrina Moromete din „Moromeţii” a fost primul ei rol important, jucat în 1987. A mai jucat în filme precum „Marfa şi banii”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „A fost sau n-a fost?”, „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, „Nunta mută”, „După dealuri”, „Poziţia copilului”, „Sunt o babă comunistă” sau „Aferim”.

Rolurile pentru a devenit cunoscută

În 1985, fiind în pregătirile pentru rolul său din „Moromeţii”, actrița a suferit pierderea fiicei mai mari, Iuliana, copila având numai 6 ani. Acest moment tragic a produs o dramă cumplită în familia actriței.

Citeste si:
Boala rară semnalată la munte. Un bărbat din Neamț a fost infectat...
Boala rară semnalată la...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

În „Moartea domnului Lăzărescu”, Luminișa Gheorghiu a jucat rolul unei asistente medicale, rol ce a ajutat-o să devină cunoscută la nivel internaţional. A primit Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la Los Angeles, la gala premiilor Asociației Criticilor de Film din 14 ianuarie 2007.

În 2013, filmul „Poziţia copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, în care a jucat și actrița, a câştigat Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Luminiţa Gheorghiu a primit Premiul Gopo pentru același film, pentru o actriță în rol principal.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.