Organizatorii festivalului Neversea au anunțat că evenimentul se amână până în 2022. Decizia a fost luată din cauza timpului extrem de scurt pentru organizarea festivalului în conformitate cu restricțiile din timpul pandemiei.
Festivalul Neversea, amânat până în 2022
Organizatorii festivalului au anunțat că au încercat să facă tot ce le stă în puteri pentru a organiza evenimentul în timp util și pentru a-i bucura pe tineri în această vară.
Aceștia au mai menționat că au analizat inclusiv varianta ca festivalul să să desfășoare în această toamnă.
Ce vor face persoanele care au procurat bilete
Organizatorii însă au decis să nu facă pe nimeni să facă compromisuri în experiențele avute, nici publicul, nici membrii echipelor tehnice și nici artiștii.
„Deoarece vara este singura noastră opțiune adevărată, alternativa cu care rămânem este să amânăm NEVERSEA pentru vara anului 2022”, au precizat organziatorii într-o postare pe Facebook.
Pentru persoanele care deja și-au procurat bilete la festival, organizatorii au anunțat că aceștia vor primi un e-mail despre opțiunile pe care le sunt puse la dispoziție.

Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Startup Elites: ce înveți în tabăra de antreprenoriat și de ce să te înscrii
Sursa: start-up.ro
-
Analiza Green Start-Up: cât costă alimentele vegane vs cele tradiționale
Sursa: green.start-up.ro
-
Brânza de Burduf de la Ferma Cățean, premiată la Great Taste Awards, Oscarul...
Sursa: retail.ro
-
Rugăciunea de marți. Potolește furtunile vieții și bucură-ți sufletul cu cel...
Sursa: kudika.ro
-
Salsa de roșii - o salată ușor picantă, potrivită pentru o cină de vară cu...
Sursa: garbo.ro
-
Sectorul fintech-urilor din Ucraina este în creștere, în ciuda războiului
Sursa: futurebanking.ro
-
Aterizare de urgență pe Otopeni a unui avion Turkish Airlines: unul dintre...
Sursa: wall-street.ro