Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, informează Ministerul Afacerilor Interne.

În prezent, structurile din subordinea MAI se confruntă cu un deficit considerabil de personal, fapt care a determinat necesitatea de a fi identificate o serie de măsuri, cu aplicare etapizată, pentru reducerea acestuia, potrivit concepţiei stabilite la nivelul conducerii instituţiei, se arată într-un comunicat al ministerului transmis AGERPRES.

Astfel, precizează sursa citată, una dintre măsuri, introdusă prin ordonanţa de urgenţă, vizează implementarea unei noi surse de provenienţă a ofiţerilor de poliţie, alături de cele deja existente (absolvirea instituţiilor de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor de poliţie şi încadrarea din sursă externă).

Prin adoptarea noului act normativ s-a introdus posibilitatea ca, începând cu anul universitar 2021 - 2022, ofiţerii de poliţie să provină şi din rândul absolvenţilor programelor de studii universitare de master profesional organizate în cadrul Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" în acest scop.

Retail jobs

Aceste programe se vor adresa candidaţilor care deţin deja o licenţă în specializări universitare necesare structurilor Ministerului Afacerilor Interne şi care vor urma un program de master profesional, cu frecvenţă, în aceleaşi condiţii de admitere şi pregătire existente pentru studenţii de la programele de studii de licenţă, forma de învăţământ cu frecvenţă.

În prezent, la nivelul structurilor Ministerului Afacerilor Interne se află în desfăşurare procedura de recrutare a candidaţilor la concursul de admitere organizat de Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" pentru programele de studii de licenţă, ultima zi de înscriere fiind 11 iulie 2021.

Pentru anul universitar 2021 - 2022 au fost scoase la concursul de admitere un număr de 605 locuri bugetate, forma de învăţământ cu frecvenţă, astfel: Facultatea de Poliţie - 430 de locuri la specializarea Ordine şi siguranţă publică şi 125 de locuri la specializarea Drept, iar la Facultatea de Pompieri - 50 de locuri la specializarea Instalaţii pentru construcţii - pompieri.

Citeste si:
CRBL, ședință de familie. Ce decizie importantă a luat alături de...
CRBL, ședință de familie. Ce...

Totodată, suplimentar, sunt stabilite pentru admitere, la Facultatea de Poliţie, un număr de 50 de locuri bugetate, la specializarea Ordine şi siguranţă publică, forma de învăţământ cu frecvenţă redusă, precum şi 100 de locuri cu taxă, la specializarea Drept, forma de învăţământ la distanţă, toate destinate, după caz, categoriilor de personal din MAI.

În limita spaţiilor de cazare şi învăţământ disponibile, Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" va organiza, pentru anul universitar următor, după parcurgerea procedurilor legale necesare autorizării şi acreditării, o sesiune de admitere şi la programe de master profesional, destinate dobândirii statutului de ofiţer de poliţie, pentru un număr de aproximativ 100 - 150 de locuri, precum şi pentru alte tipuri de programe de master incluse în oferta de şcolarizare, se mai arată în comunicat. AGERPRES.

Citeste si:
Surse: Modificările aduse Codului fiscal intră în transparență
Surse: Modificările aduse...

Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 1 Iulie 2021 - 08 : 07

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.