Meteorologii anunță că la București urmează o perioadă cu caniculă, dar și cu averse însoțite de descărcări electrice. Avertizarea este valabilă până în partea a doua a săptămânii viitoare.
Specialiștii au redactat două informări care vizează capitala. Astfel, până luni, la ora 9.00, vremea va fi călduroasă, iar după orele amiezii indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și posibil vijelie și grindină. În intervale scurte de timp se pot acumula cantități de apă în medie de 10...20l/mp.
Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 18 grade.
Apoi, de luni, la ora 9.00, până joi, la ora 21.00 vremea va fi călduroasă, chiar caniculară în zilele de miercuri și joi. Temperaturile maxime vor fi în creștere, de la 30 de grade în prima zi până la 35...36 de grade în ultima.
Temperaturile minime vor fi cuprinse îngeneral între 18 și 20 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în orele amiezilor și ale serilor, când vor fi condiții pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro