Preşedintele Klaus Iohannis spune că Drapelul Naţional a fost martorul celor mai importante momente ale României moderne şi „semnifică legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul şi viitorul nostru”. De ziua Drapelului, Palatul Cotroceni vor fi iluminate în culorile steagului României.
„Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului Național, prilej de a ne manifesta prețuirea față de unul dintre cele mai importante simboluri naționale. Alături de Stemă şi Imn, Drapelul este parte a identității noastre și semnifică unitatea națiunii române, independența, suveranitatea și indivizibilitatea statului, legătura neîntreruptă dintre trecutul, prezentul și viitorul nostru”, arată Iohannis în mesajul său.
„Urmaş al vechilor steaguri de luptă, întruchipare a libertății și neatârnării, Drapelul Național a fost martorul celor mai importante momente ale României moderne. Sub culorile sale, națiunea noastră și-a câștigat independența, a realizat Marea Unire, a depășit evenimentele de cumpănă ale celor două războaie mondiale și a reușit accederea în NATO și în Uniunea Europeană”, a continuat președintele.

„Celebrarea Zilei Drapelului Național constituie și un moment de comemorare a sacrificiului suprem pe care înaintașii noștri l-au făcut sub faldurile sale și în numele țării, dar și o bună ocazie de a insufla generațiilor tinere importanța apartenenței la valorile și simbolurile naționale, la neam și țară.
Acum, Drapelul României flutură alături de cele ale marilor națiuni, cu care țara noastră împărtășește aceleași principii și idealuri și alături de care contribuie la stabilitatea și securitatea Europei, dar și a unor zone de conflict din lume”, a mai spus Iohannis.
„Drapelul Național este cel care ne aduce împreună, indiferent de locul în care ne aflăm, și ne face mândri că aparținem națiunii române. Să rămânem uniți în jurul acestui simbol și, sub culorile sale, să ducem mai departe aspirațiile și năzuințele poporului român. La mulți ani României și tricolorului nostru”, a adăugat șeful statului.
Președintele Volodimir Zelenski exclude orice negocieri dacă Rusia...

Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Brânza de Burduf de la Ferma Cățean, premiată la Great Taste Awards, Oscarul...
Sursa: retail.ro
-
Cum să construiești o strategie eficientă de business
Sursa: start-up.ro
-
Fenomenele meteo extreme: ce le cauzează și cum ne pot pune viața în pericol
Sursa: green.start-up.ro
-
Supă răcoritoare de dovlecei cu mentă. Rețetă de încercat pentru luna august
Sursa: garbo.ro
-
Analiză XTB despre posibilitatea stabilizării inflației în România, Europa și...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Pârvulescu, BTDConstruct & Ambient: Dezvoltarea suburbiilor și a...
Sursa: wall-street.ro
-
Horoscop pentru suflet: Mantra zodiei tale pentru săptămâna 15-21 august
Sursa: kudika.ro