Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi vor să inițieze programe educaţionale în domeniul calităţii produselor şi iniţierea de proiecte comune de atragere a fondurilor europene privind consumul sustenabil de produse. Totodată își doresc și dezvoltarea unui "Institut al Consumatorilor.

Parteneriat între ANPC și Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați

Potrivit comunicatului, ieri, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galaţi au semnat un acord de parteneriat.

„Cele două instituţii au convenit realizarea unui acord cadru de parteneriat, cu acţiuni de sprijin reciproc în derularea de programe educaţionale în domeniul calităţii produselor, iniţierea unor proiecte comune de atragere a fondurilor europene în domeniul consumului sustenabil de produse, dezvoltarea unor parteneriate cu universităţile şi instituţiile de profil din ţară şi străinătate.", se menţionează în comunicat.

Vor să înființeze un Institul al Consumatorului

Potrivit sursei citate, o iniţiativă inovativă la nivel naţional, propusă de cele două instituţii, vizează dezvoltarea unui "Institut al Consumatorilor".

Astfel, prin facultatea de profil, centrele de cercetare instituţionale şi departamentele specializate în programe de formare continuă, universitatea are capacitatea de a implementa proiecte de cercetare, poate organiza cursuri de pregătire şi de educaţie în domeniul calităţii alimentelor, acţiuni de conştientizare şi de promovare a unui consum sustenabil în rândul consumatorilor, informează Agerpres.

"Aşa cum există programe educaţionale în diverse domenii de activitate, cum ar fi cel bancar, la fel putem organiza, împreună cu universitatea, cursuri educaţionale şi în zona de protecţie a consumatorilor", a declarat Claudiu Dolot, iniţiatorul proiectului 'Institut al Consumatorilor'.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 25 Iunie 2021 - 10 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.