Consiliul Naţional al Audiovizualului și-a ales un nou președinte. Cristina Pocora, membră CNA din partea PNL, a fost alegeasă pentru această funcţie. Aceasta a fost singurul candidat pentru postul de preşdinte al CNA.
CNA a ales un nou președinte
„O carieră în slujba cetăţenilor. Întreaga activitate a Cristinei Pocora este în domeniul public şi al reprezentării cetăţenilor în diferite instituţii importante precum Parlamentul României sau CNA. În calitate de deputat a promovat legi în privinţa protecţiei familiei, precum legea alocaţiilor, legea concediului pentru creşterea copilului sau legea privind protecţia împotriva violenţei domestice”, se arată pe site-ul CNA.
Cristina Pocora, noul președinte CNA în vârstă de 42 de ani este membră PNL și a fost singurul candidat la această funcție. Pocora este a treia femeie care va conduce caeastă instituţie, după Laura Georgescu şi Monica Gubernat.
CNA militează pentru respectarea drepturilor părţilor implicate în procesul media, dar şi al telespectatorilor.
Cine este Cristina Pocora
Noul președinte al CNA s-a năcut pe 5 Aprilie 1979 în municipiul Galaţi. Este absolventă a Masterului în Comunicare Politică, Marketing Politic şi Electoral (SNSPA) și absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Politice (SNSPA).
Și-a început cariera în anul 2001, atuci când activa în calitate de consilier parlamentar al Cabinetului Vicepreședintelui Senatului României.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Iubirea va veni în viața ta atunci când nu te vei mai uita în trecut, la...
Sursa: garbo.ro
-
Darurile Marelui Benefic pentru fiecare zodie în parte: Ce binecuvântări a...
Sursa: kudika.ro
-
ING Bank a lansat un instrument care îți „cântărește” banii: vei putea vedea...
Sursa: wall-street.ro