Un bărbat de 42 de ani dintr-o comună din Satu Mare a fost reţinut fiind acuzat că a ucis doi bătrâni - soţ şi soţie - în locuinţa lor.
Potrivit IPJ Satu Mare, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare a fost sesizat prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că în localitatea Târşolţ au fost găsite, în locuinţa unde domiciliau, 2 persoane decedate. Este vorba despre un bărbat de 88 de ani şi soţia acestuia, de 76 de ani.
La faţa locului s-a deplasat o echipă formată din procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, medic legist, poliţişti criminalişti şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, care au constatat faptul că aspectele semnalate se confirmă.
În urma activităţilor desfăşurate, persoana bănuită de omor a fost identificată.
Procurorul de caz a emis mandat de reţinere pentru 24 de ore.
Bărbatul, de 42 de ani, din Târşolţ, urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea propunerii unei măsuri preventive.
Se efectuează verificări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat, informează AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Salată densă cu fasole, trend viral pe TikTok: rețetă bogată în fibre și...
Sursa: garbo.ro
-
Doina Teodoru, dezvăluiri sincere după despărțirea de Cătălin Scărlătescu. Ce...
Sursa: kudika.ro