Poliţiştii de frontieră arădeni au oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II opt mijloace de transport încărcate cu peste 130.000 de kilograme de deşeuri, constând în haine şi mobilier second hand, pentru care şoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.
Opt automarfare pline cu gunoi au fost oprite să intre în România la Nădlac II
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de ITPF Oradea, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a opt automarfare conduse de cetăţeni români, care transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, haine second hand şi mobilier de la diferite societăţi comerciale din Cehia, Germania şi Austria pentru firme din România.
"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului General Bucureşti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu haine second hand şi mobilier într-o stare avansată de degradare, fiind de fapt deşeuri, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege. În total, în cele opt vehicule erau transportate 130.588 de kilograme de deşeuri", arată sursa citată.
![]()
În toate cazurile, autorităţile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate. AGERPRES.
Despre autor:

Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Brânza de Burduf de la Ferma Cățean, premiată la Great Taste Awards, Oscarul...
Sursa: retail.ro
-
Dragoș Nicolaescu (angel investor) e speaker la Startup Elites. Ce poți...
Sursa: start-up.ro
-
Samsung integrează plastic din plase de pescuit în Galaxy Z și Galaxy Buds2 Pro
Sursa: green.start-up.ro
-
Părintele Necula: citate, vorbe înțelepte și cugetări care îți redau credința...
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit Bank participă la Start-up Nation 2022
Sursa: futurebanking.ro
-
Poezii de toamnă: Cele mai frumoase versuri
Sursa: kudika.ro
-
Venus, în cel mai aglomerat weekend pe litoral: fără cearșaf pe plajă, doar...
Sursa: wall-street.ro