Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) susţine că la toamnă pot să apară noi cazuri de localităţi în carantină din cauza pandemiei dacă populaţia nu se vaccinează în număr mare.
Medicul Valeriu Gheorghiţă a vorbit despe posibilitatea apariţiei celui de-al patrulea val al pandemiei la toamnă.
„Dacă nu avem o rată de acoperire vaccinală suficientă încât să se încetinească răspândirea infecţiei în cadrul populaţiei suntem la risc de un nou val 4. Nu este speculaţie, este, din păcate o realitate cu care ne vom confrunta. Dar ce ţine de noi este să diminuăm amplitudinea”, a explicat Valeriu Gheorghiţa în cadrul conferinţei de presă din această săptămână.
Medicul Gheorghiţă s-a adresat primarilor cărora le-a spus că riscă să aibă din nou localităţile introduse în carantină dacă localnicii nu se vaccinează în număr mare.
„Tocmai din acest motiv am propus reorganizarea activităţilor de vaccinare, în special în rural, să avem un calendar clar şi detaliat al activităţilor de vaccinare în fiecare localitate în parte, pe de o parte pentru că estimăm apariţia acestui val de îmbolnăviri. Şi nu vreau să ne trezim în toamnă cu localităţi care să spună faptul că la ei nu au ajuns vaccinuri (...) Altfel este posibil ca în toamnă să avem probleme în localităţi în care imunizarea colectivă a populaţiei este mult sub ce este relevant din punct de vedere epidemiologic. Este posibil să se ajungă la situaţii în care anumiţi reprezentanţi locali să se uite cum vor fi carantinate localităţile lor pentru că în perioada în care era momentul să se vaccineze nu s-au desfăşurat aceste activităţi”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă, potrivit mediafax.ro.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Profesoara care își plătește din salariu elevii să rămână la școală,...
Sursa: garbo.ro
-
Cabral, confesiune sinceră după divorțul de Andreea Ibacka: Singurul om pe...
Sursa: kudika.ro