Răzbunarea, plănuită într-un cartier liniștit din Galați, ne aduce din nou în vedere faptul că grupările mafiote încă fac legea nestingherite în România. Un bărbat, ale căror legături cu lumea interlopă au fost dovedite în instanță, a fost ucis în fața unor copii care se jucau în fața blocului. Un individ însetat de resentimente l-a lăsat fără suflare. Când a fost prins, a povestit autorităților că victima i-a făcut viața un calvar. Cu toate acestea, deloc afectat de fapta comisă, a fredonat în drum spre arest refrenul unei celebre piese hip-hop.

Galați: Atac sângeros mafiot în fața copiilor

„Garda și-a adunat forțele/ Să-ncerce să ne ia străzile!”, sunt cele două versuri din piesa „Străzile”, compusă de B.UG. Mafia, pe care a apucat atacatorul să le cânte, înainte de a fi forțat să intre în mașina de poliție și dus la secție.

Cel care a zăcut aproape decapitat pe stradă, înainte de apelul la 112, este cunoscut sub numele de Gabi Șef, un interlop din Galați. Acesta s-a remarcat în sfera sa după răfuielile pe care le-a avut cu fostul lider al lumii interlope de la Dunăre, Marian Ivan, ucis de asemenea într-o dispută sângeroasă.

Echipajul medical l-a găsit pe Gabi Șef prăbușit, în fața blocului, într-o baltă de sânge. Scena s-a derulat sub ochii vecinilor și mulți dintre ei erau cu copiii de mână. Imediat după atac, inculpatul s-a urcat într-un automobil de lux și s-a făcut nevăzut.

Citeste si:
Copiii cu vârsta între 12 și 17 ani se vor putea vaccina cu Moderna
Copiii cu vârsta între 12 și...

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

După câteva verificări, oamenii legii l-au prins pe suspect. Armin Bălăucă, în vârstă de 28 de ani, a declarat la audieri că nu a mai suportat teroarea la care îl suporta victima de o perioadă încoace. Fratele lui ar fi fost nevoit să se ascundă în Austria de teama interlopului, apoi din cauza amenințărilor s-ar fi sinucis.

Informații oficiale despre caz

„Am înaintat instanței un dosar cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, a unui inculpat cercetat sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de omor, în concurs cu o infracțiune de tulburare a ordinii și liniștii publice. Inculpatul a aplicat două lovituri de cuțit în zone vitale victimei”, a declarat procurorul Liliana Istrate.

Citeste si:
VIDEO Mafia lemnului nu are niciun Dumnezeu. Un bărbat și fiica lui...
VIDEO Mafia lemnului nu are...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.