Un accident rutier soldat cu şapte victime, dintre care şi un copil, s-a produs, joi seară, la ieşirea din municipiul Botoşani spre Suceava, în zona Parcului regional de agrement Cornişa.
Un accident în care au fost implicate 5 mașini, produs la ieșirea din Botoșani spre Suceava; 7 persoane la spital
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu, în accident au fost implicate cinci autoturisme, în care se aflau nouă persoane, două dintre ele primind îngrijiri la faţa locului, iar şapte au fost preluate de ambulanţe şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă "Mavromati".
Accidentul s-a produs ca urmare a intrării pe contrasens a unui autoturism condus de o tânără de 31 de ani, care a lovit alte patru maşini care circulau din sens opus. Două dintre maşinile care circulau regulamentar au fost proiectate în afara părţii carosabile.
"Din verificările efectuate până în acest moment s-a stabilit faptul că o tânără de 31 de ani, din municipiul Botoşani, în timp ce conducea o maşină marca BMW pe strada Sucevei, direcţia de deplasare dinspre strada Pacea către localitatea Hudum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu alte patru autoturisme care circulau regulamentar din sens opus. În urma impactului şapte persoane au suferit leziuni şi fost transportate la spital, dintre care un minor", a precizat Nenişcu.
Oficialii Poliţiei susţin că toţi cei cinci şoferi implicaţi în accident au fost testaţi alcoolscopic, rezultatele fiind negative. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. AGERPRES.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro