Fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu a fost condamnat la la 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri. Sică Dumitrescu a fost acuzat că ar fi vândut cocaină unei persoane care colabora cu procurorii şi unui investigator sub acoperire, în apropierea unui local din centrul vechi al Capitalei.
Fiul lui Ilie Dumitrescu, condamnat la închisoare
Judecătorii au stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, perioadă în care Sică Dumitrescu este obligat să frecventeze un program de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile muncă în folosul comunităţii, în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 Bucureşti sau în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 6 Bucureşti.
De asemenea, magistraţii au dispus prelevarea de probe biologice, în vederea introducerii profilelor genetice în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. În acelaşi dosar, un complice al lui Sică Dumitrescu a primit o pedeapsă de 2 ani şi 3 luni închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Capcană pentru fiul fostului fotbalist
Potrivit rechizitoriului trimis în instanţă, pe 14 ianuarie 2021, procurorii DIICOT au primit o informaţie că o persoană vinde cocaină pe raza municipiului Bucureşti. Aceasta a fost identificată în persoana lui Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu.

În cadrul anchetei, procurorii au apelat la o femeie, care colabora cu procurorii, la un investigator sub acoperire, iar un judecător a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, precum şi supravegherea video, audio. Ulterior, pe 18 ianuarie, femeia şi investigatorul sub acoperire l-au contactat pe Sică Dumitrescu pentru a se întâlni și a-i vinde femeii trei grame de cocaină, acestea costând de 1.350 lei, informează Agerpres.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Farmec vrea ajutor de stat pentru relocarea fabricii, dar nu este eligibilă:...
Sursa: retail.ro
-
Cele mai frumoase citate despre vacanța de vara
Sursa: garbo.ro
-
Squad Mobility, microcar-ul electric european care va schimba transportul urban
Sursa: green.start-up.ro
-
Review Samsung Bespoke Jet, aspiratorul care-ți face casa ”Monica clean”
Sursa: start-up.ro
-
Softbinator Technologies achiziționează Digital Tailors
Sursa: futurebanking.ro
-
Alimentul pe care Elena Gheorghe îl consumă în fiecare dimineață! Artista a...
Sursa: kudika.ro
-
Ungaria va vinde carburanți la preț plafonat doar mașinilor cu numere...
Sursa: wall-street.ro