Un microbuz care efectua o cursă privată şi ducea copii la şcoală a fost implicat, joi dimineaţa, într-un accident, în Aninoasa, iar şoferul şi un alt adult au murit, iar cinci minori sunt răniţi uşor, conform unor surse din IPJ Dâmboviţa.

Dâmbovița: Microbuz care ducea copii la școală, implicat într-un accident. Bilanț victime

UPDATE: 9:10. Cei 9 copii au fost transportați la spital; 6 transportați de echipajele SMURD și SAJ, 3 cu mijloace proprii până la sosirea forțelor de intervenție.

Se pare că şoferul microbuzului nu s-a asigurat la ieşirea în DN 71, s-a ciocnit cu un autoturism, iar microbuzul s-a răsturnat.

"Asigurare zonă accident în Aninoasa, între un autoturism şi un microbuz. Intervin Detaşamentul Târgovişte cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD, iar de la Detaşamentul Pucioasa un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD", informează ISU Dâmboviţa. AGERPRES.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 10 Iunie 2021 - 09 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.