Parlamentul European a aprobat definitiv certificatul digital Covid-19. Acesta va fi eliberat gratuit de autorităţile naţionale, în format fizic sau digital. Acest certificat îi scutește pe călători de alte restricții suplimentare ce se aplică în țările din UE.
S-a aprobat certificatul digital COVID-19
Plenul Parlamentului European a votat măsura de aprobare a certificatului COVID. 546 voturi au fost pentru, 93 de voturi împotrivă şi 51 de abţineri (cetăţenii Uniunii) şi cu 553 de voturi pentru, 91 de voturi împotrivă şi 46 de abţineri (resortisanţi ai ţărilor terţe).
Certificatul va fi eliberat în format digital sau în format fizic de către autoritățile naționale. Acesta va avea şi un cod QR. Actul va confirma că posesorul a fost vaccinat, a fost infectat și s-a vindecat sau a obţinut recent un rezultat negativ la testul COVID-19. Pentru a evita fraudarea certificatelor și pentru a putea fi verificate în întreaga Uniune Europeană, se va introduce un cadru comun la nivelul Uniunii.
De când intră în circulație certificatul Covid-19
Măsura va intra în vigoare de la 1 iulie 2021 pe un termen de 12 luni. Certificatul nu va fi considerat un document de călătorie și nici nu va fi o condiție pentru a putea călători.
În cadrul ședinței, eurodeputații au decis ca țările din UE să nu impună restricții suplimentare celor ce vor deține un astfel de certificat. Restricțiile suplimentare ar fi carantina, autoizolarea sau testarea, cu excepția cazului în care aceasta este absolut necesară.
Totodată, țările din UE sunt încurajate să asigure centre accesibile pentru testare și prețuri comode pentru călători, menționează Mediafax.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 8 mai?
Sursa: kudika.ro
-
VIDEO | Klaus Iohannis, întrebat dacă Biden îl susține la NATO: Și acest...
Sursa: wall-street.ro