Persoanele ce au achiziționat bilete la meciurile UEFA EURO 2020, personalul acreditat UEFA, voluntarii și jurnaliștii vor beneficia de transport gratuit la metrou și cu trenul de Bucureşti-Otopeni, în perioada 10 - 29 iunie 2021.

Gratuitate la transport pentru spectatorii EURO 2020, personalul acreditat și jurnaliști

"Prin adresa cu nr. 30/31.05.2021 Ministerul Tineretului şi Sportului a solicitat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii acordarea gratuităţii la transportul public local (transport public cu metroul şi pe linia de cale ferată Bucureşti-Otopeni) în ziua meciului şi pentru a doua zi, deţinătorilor de bilete la meciurile organizate în cadrul turneului, precum şi pentru personalul implicat în organizare şi persoanele acreditate la turneu, pe întreaga perioadă de desfăşurare (10-29 iunie 2021)”, se arată în Nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de Ordonanţă de urgenţă privind acordarea unor gratuităţi anumitor categorii de participanţi la Campionatul EURO 2020.

În Capitală se vor desfășura 4 evenimente organizate în cadrul turneului UEFA EURO 2020, în 13, 17, 21 şi 28 iunie.

Cum se poate obține actul pentru gratuitate

Conform documentului, necesitatea aprobării în regim de urgenţă a prezentului proiect de act normativ este dată de faptul că lipsa acordării acestor gratuităţi la transportul cu metroul, precum şi pe linia de cale ferată Bucureşti-Otopeni, pentru personalul acreditat UEFA - voluntari şi mass-media, pentru toată perioada desfăşurării turneului UEFA EURO 2020, ar crea dificultăţi în desfăşurarea şi în participarea personalului în mod activ la organizarea acestui eveniment de importanţă europeană, precum şi de faptul că este necesară asigurarea unui transport facil, rapid, ecologic şi pentru evitarea unor ambuteiaje pe reţeaua rutieră, care ar face imposibilă participarea la evenimente a deţinătorilor de bilete la meciurile campionatului UEFA EURO 2020.

Citeste si:
Guvernul a aprobat gratuitatea la transport pentru refugiații din...
Guvernul a aprobat...

Eliberarea titlurilor de călătorie se va face pe baza biletului de acces la meciurile campionatului UEFA EURO 2020, respectiv pe baza legitimaţiei oficiale pentru personalul acreditat UEFA - voluntari şi mass-media, prevede proiectul de act normativ la art. 2.

Campionatului European de Fotbal - EURO 2020

Decontarea gratuităţilor la transportul pe calea ferată şi cu metroul, prevăzute la art. 1, se va face prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, cu încadrare în bugetul aprobat, către operatorii de transport feroviar şi cel de transport cu metroul, în baza deconturilor asumate pe propria răspundere.

Cea de-a XVI-a ediţie a turneului final al Campionatului European de Fotbal - EURO 2020, organizat de UEFA, se va derula în perioada 11 iunie - 11 iulie 2021, pentru prima oară în mai multe oraşe de pe continent, în total 11: Amsterdam (Ţările de Jos), Baku (Azerbaidjan), Bucureşti (România), Budapesta (Ungaria), Copenhaga (Danemarca), Glasgow (Scoţia), Londra (Anglia), München (Germania), Roma (Italia), Sevilla (Spania) şi Sankt Petersburg (Rusia), informează Agerpres.

Citeste si:
UEFA EURO 2020. Programul meciurilor din sferturile de finală
UEFA EURO 2020. Programul...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Iunie 2021 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.