Enoriașii unei mănăstiri din Neamț au avut parte de o predică atipică atunci când starețul i-a avertizat că le vor apărea solzi de pește dacă se vaccinează împotriva COVID-19.
În timpul unei slujbe, starețul i-a avertizat pe enoriași că vor avea de suferit dacă se vaccinează împotriva COVID-19:
„După vaccinare, după o perioadă mică de timp și în combinație cu noua boală pielea oamenilor se va umple de solzi ca la pești. Nu va exista nicio explicație cu privire la originea acestei noi boli mortale care va afecta sistemul imunitar", le-a spus preotul enoriașilor.
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvând BOR a oferit o reacție pentru Digi24:
„Faptul ca există persoane, inclusiv clerici precum acest părinte stareț, care, departe de lumea reală a informației medicale, nu împărtășesc această poziție normală, rațională, poziție care nu are și nu poate avea nicio conotație religioasă sau teologică, spune multe despre gradul de adecvare la realitate al acestora. Amestecarea apocaliptică a vaccinării cu credința și teologia, confundarea planurilor, punerea în opoziție a credinței cu rațiunea, a Tainelor Bisericii cu actele medicale, toate acestea si multe alte confuzii alimentate delirant de site-uri conspiraționiste care dezinformează programatic, nu se intersectează niciodată cu realismul creștin și cu atitudinea instituției Bisericii.
Cred că, din fericire, impactul lor este si va rămâne minor in societate.", a declarat Vasile Bănescu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Românii de la Rottaprint se extind în internațional: comenzi în 14 țări, în 2023
Sursa: retail.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Transformă-ți grădina într-un paradis: 10 obiecte de decor potrivite pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Premieră pentru Revolut: Lansează refinanțarea creditelor
Sursa: futurebanking.ro
-
Psihologii dezvăluie cele 15 calități pe care femeile le caută în bărbații cu...
Sursa: kudika.ro
-
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei: Nu îmi pun...
Sursa: wall-street.ro