O femeie a căzut de pe faleza Cazinoului din Constanța, peste stabilopozi. Aceasta s-ar fi aplecat prea mult peste balustrada de protecție și ar fi căzut în gol de la o înălțime de aproximativ doi metri.
O femeie a căzut de pe faleza Cazinoului din Constanța
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", autorităţile s-au mobilizat în urma unui apel primit la 112, la faţa locului fiind trimise o autoscară, un echipaj de prim ajutor şi o autospecială de stingere. Victima a suferit leziuni uşoare și a refuzat să fie transportată la spital.
"Femeia, în vârstă de 45 ani, a fost ridicată la nivelul falezei şi predată echipajului SMURD, pentru examinare medicală. Victima refuză transportul la spital", a transmis ISU.
În urmă cu 6 ani, tot în iunie, o femeie a fost grav rănită după ce a căzut în gol peste stabilopozi. Balustrada de protecţie de pe faleza Cazinoului din Constanţa, pe care s-a sprijinit pentru a-şi face o fotografie, s-a rupt, informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ciolacu: Nu mai am ce să-i transmit și nicio ofertă pentru Cristian Popescu...
Sursa: wall-street.ro