Social 3 Iunie 2021 11:21

Primarul general, Nicuşor Dan, şi ministrul Mediului, Tanczos Barna, participă, joi, la un eveniment pentru a marca Ziua Mondială a Bicicletei. Cei doi au mers pe bicicletă, în zona Parcului Herăstrău, fiind aşteptat şi preşedintele Klaus Iohannis.

„Pistele de biciclete trebuie făcute pe zeci sau sute de kilometri. Pentru asta trebuie să eliberăm oraşul de maşinile parcate şi asta vine prin strategia de parcare. Deci, mai întâi strategia de parcare şi apoi piste de biciclete”, a declarat Nicuşor Dan.

Acesta a explicat că pistele vor fi gata până la sfârşitul mandatului.

„Sunt 15-20 de kilometri de piste de biciclete acum în Bucureşti. Chiar dacă am vrea în momentul de faţă să facem nişte piste de biciclete nu am avea unde pentru că sunt maşini parcate peste tot, pe prima bandă şi atunci primul lucru este găsim prin strategia de parcare soluţii alternative pentru a muta maşinile de pe prima bandă pentru a avea spaţiu considerabil. E inutil să ai pistă de biciclete care nu e conectată cu altele şi care să nu îţi permită să te duci de acasă la serviciu cu maşina”, a declarat Nicuşor Dan.

La eveniment va ajunge şi preşedintele Klaus Iohannis.


Despre autor:


Ultima actualizare: 3 Iunie 2021 - 11 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.