Poliția a pornit un dosar penal pentru un bărbat din județul Bacău care este acuzat de înșelăciune. Acesta ar fi organizat o petrecere de botez la un restaurant, iar la finalul sărbătorii nu a mai achitat nota de plată.

Bărbat din Bacău, cercetat penal fiindcă nu a achitat nota de plată pentru o petrecere de botez

Evenimentul s-ar fi produs în luna august 2019, iar între timp, identitatea bărbatului ar fi fost stabilită. Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, a declarat că bărbatul ar fi indus în eroare reprezentanţii unui restaurant din Bacău, prezentând ca mincinoasă o situaţie adevărată.

„Bărbatul ar fi susţinut că doreşte să organizeze o întâlnire de prânz cu nişte prieteni când, în realitate, evenimentul ce urma să aibă loc era un botez. Acest aspect ar fi determinat reprezentanţii restaurantului să nu încheie un contract de prestări servicii", a declarat inspectorul Cătălina Păduraru.

Nota de plată pe care bărbatul așa și nu a mai achitat-o se estimează la aproximativ 8.000 de lei. Polițiștii vor demara o anchetă pentru a stabili toate detaliile înșelătoriei, iar în urma acesteia bărbatul își va primi pedeapsa, relatează Agerpres.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Iunie 2021 - 02 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.