Social 2 Iunie 2021 13:49

O hotărâre privind contractarea şi/sau garantarea unor finanţări rambursabile interne/externe în valoare totală de până la 135,9 milioane lei, cu o perioadă de maturitate de până la 10 ani, a fost adoptată în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Capitalei, cu 34 de voturi „pentru”, 17 „împotrivă” şi trei abţineri.

Contractarea şi/sau garantarea finanţării rambursabile se face pentru: realizarea unor investiţii publice de interes local (100 de milioane de lei) şi pentru refinanţarea datoriei publice locale provenită din ratele de capital scadente în semestrul al II-lea 2021, aferente finanţărilor rambursabile contractate direct de municipalitate.

Investiţiile publice vizate sunt: Penetraţie Prelungirea Ghencea - Domneşti şi Supralărgire Bulevardul Ghencea (35 de milioane de lei), Pasaj Doamna Ghica (35 de milioane de lei), reabilitarea sistemului de termoficare - şapte obiective însumând o lungime de traseu de 31,621 km (30 de milioane de lei).

Potrivit proiectului, se împuterniceşte primarul general să negocieze şi să semneze termenii şi condiţiile finanţărilor rambursabile.

În raportul de specialitate se arată că pentru buna desfăşurare a lucrărilor de reabilitare a sistemului de termoficare este necesară asigurarea unui flux de lichiditate care să acopere sumele scadente la plată, permiţând astfel respectarea graficelor de execuţie.

În ceea ce priveşte proiectele de infrastructură rutieră, se argumentează că pentru buna desfăşurare a acestora este necesară asigurarea unui flux de lichidităţi în vederea respectării obligaţiilor contractuale ale PMB, precum şi a graficelor de execuţie asumate de către antreprenori.

„În acest sens, este necesar să se respecte atât termenele de plată, pentru evitarea înregistrării de penalităţi în cazul neachitării facturilor la termenele contractuale, cât şi graficul de lucrări planificat", se explică în raport, potrivit Agerpres.


Despre autor:


Ultima actualizare: 2 Iunie 2021 - 01 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.