Doi polițiști de frontieră au fost dați dispăruți în Munții Maramureșului. Aceștia au fost găsiți tocmai marți dimineața după o serie de căutări ce au durat întreaga noapte. Cei doi s-au rătăcit și s-au adăpostit într-un loc pe care l-au găsit în munți pentru a aștepta lumina zilei.
Polițiști de frontieră au fost găsiți. Care este starea acestora
"În jurul orei 06.00, cei doi poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vişeu de Sus au fost găsiţi de către o patrulă a poliţiei de frontieră, la un adăpost, în apropierea frontierei de stat cu Ucraina, pe raza localităţii Borşa. Din cauza ceţii dense, colegii noştri s-au rătăcit şi găsind adăpostul au rămas acolo. Colegii sunt bine, iar în momentul de faţă sunt pe traseul în spre sediul sectorului Vişeu de Sus", a spus Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei.
Conform aceleiaşi surse, pentru găsirea celor doi poliţişti de frontieră au fost suplimentate forţele şi mijloacele de supraveghere în zona respectivă, cu celelalte echipaje aflate în dispozitiv. La fața locului s-a prezentat o autospecială cu termoviziune. Pentru găsirea celor doi polițiști au participat peste 100 de lucrători MAI din județ. În căutarea celor doi poliţişti de frontieră a fost angrenată şi o echipă numeroasă a Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş.
Polițiști de frontieră, rătăciți în munți
Patrula din doi poliţişti de frontieră, dispărută în Munţii Maramureşului, este căutată de personalul structurilor MAI din judeţ, Salvamont şi autorităţile locale, a informat în noapte de luni spre marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.
"În data de 31.05.2021, o patrulă formată din doi poliţişti de frontieră din cadrul S.P.F. Vişeu de Sus, care executa misiuni specifice de supraveghere a frontierei într-o zonă montană greu accesibilă (zona Borşa), nu s-a întors din misiune la ora stabilită şi nu a putut fi contactată prin mijloacele de comunicaţii aflate în dotare. În momentul de faţă, structurile poliţiei de frontieră din zonă, împreună cu toate forţele de sprijin din cadrul structurilor MAI, autorităţilor locale şi de cooperare pe plan local, sunt angrenate în acţiunea de găsire a celor doi poliţişti de frontieră", a spus purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmaţiei.
Lansare surpriză de Dragobete: Află cine e în spatele noului hit...
Directorul Serviciului Public Salvamont Maramureş, Dan Benga, informase anterior că doi poliţişti de frontieră de la Sectorul Vişeu care ar fi trebuit să se prezinte la post după o patrulare în Munţii Maramureşului sunt căutaţi de echipele Salvamont.
"Un caz care se anunţă delicat... Doi poliţişti de la Poliţia de Frontieră Vişeu care trebuiau să iasă din serviciu în jurul orelor 17,00 şi trebuiau să predea schimbul colegilor nu au mai ajuns la punctul de întâlnire. Zona lor de patrulare este cu acces foarte dificil şi aproape de graniţa cu Ucraina. Am plecat spre Vişeu cu 14 salvatori montani ai SPJ Salvamont Maramureş", a spus Dan Benga, informează Agerpres.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro