Social 30 Mai 2021 19:17

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) Raed Arafat recomandă cadrelor medicale care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19 să-şi amintească suferinţa provocată de pandemie, atât în rândul pacienţilor, cât şi al personalului din spitale, scrie Monitorul de Suceava.

„Să-şi amintească ce au avut la ei în spitale pe perioada valurilor prin care am trecut. Am văzut suferinţă, am văzut oameni murind cu zile, oameni care puteau fi salvaţi, dacă aveam vaccinul mai devreme. Acum, când avem vaccinul, este ridicol să nu ne vaccinăm şi apoi să ne mirăm de ce intrăm într-un nou val, de ce mor oamenii, de ce oamenii fac forme grave. Inclusiv personalul medical, care este cel mai expus. Ei lucrează în spital, lucrează printre pacienţii care sunt pozitivi şi riscul să se infecteze întotdeauna este mai mare”, a declarat Raed Arafat, la Câmpulung Moldovenesc, potrivit monitorulsv.ro.

„Să se consulte cu colegii lor, care ştiu foarte bine ce înseamnă vaccinul”, a mai transmis Arafat.


Despre autor:


Ultima actualizare: 30 Mai 2021 - 07 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.