Asociaţia Forţa Fermierilor va organiza astăzi un protest pașnic cu tractoare în jurul Palatului Parlamentului, scopul acestei manifestații fiind subfinanţarea cronică a sectorului.

„Principala solicitare a fermierilor este de a pune agricultura naţională între priorităţile strategice ale acestui an şi este adresată tuturor parlamentarilor din actuala majoritate şi liderilor politici ai partidelor la putere. Tema acţiunii de protest va fi: 'Guvernanţilor, cu ce v-au greşit fermierii? Subfinanţare cronică: Agricultura, lovită din toate părţile!'. Membrii Asociaţiei Forţa Fermierilor îşi propun ca prin acest protest public să oprească bătaia de joc la care este supus sectorul agroalimentar: subvenţii de la bugetul naţional înjumătăţite faţă de 2020, întârzierea demarării noilor sesiuni de depunere a proiectelor europene, blocajul financiar din sectorul creşterii bovinelor, colapsul sectorului de creştere a porcinelor, problemele noi din sectorul creşterii păsărilor, renunţarea la programul Tomata, excluderea investiţiilor în irigaţii şi a celor opt depozite regionale din PNRR, riscul de insolvenţă pentru fermierii afectaţi de secetă în 2020 din cauza neacordării despăgubirilor, lipsa unei consultări reale cu fermierii pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027", se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii Asociaţiei Forţa Fermierilor precizează că protestul de miercuri este autorizat de către Primăria Municipiului Bucureşti.

„Acest protest este al tuturor fermierilor români, fie că sunt din sectorul vegetal, fie că sunt din zootehnie. Subfinanţarea cronică a agriculturii este o problemă la nivelul întregii ţări. Vorbim de securitatea alimentară a României şi de viitorul satului românesc. Toţi fermierii care doresc să vină la acest protest sunt bineveniţi, este important ca mediul asociativ din agricultură să vorbească pe o singură voce. Am ales ca loc al protestului Palatul Parlamentului pentru că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român, conform Constituţiei. Iar aceşti fermieri, cărora le-a ajuns cuţitul la os, sunt parte a poporului român şi hrănesc acest popor, iar semnalul lor de alarmă trebuie ascultat şi, mai departe, găsite soluţii pentru rezolvarea problemelor din agricultură", a spus Vlad Macovei, preşedintele Asociaţiei Forţa Fermierilor.

Citeste si:
Susținători și parlamentari AUR, protest în fața Palatului...
Susținători și parlamentari...

Potrivit sursei citate, revendicările membrilor Asociaţiei Forţa Fermierilor nu au conţinut politic. „Respectăm actuala majoritate parlamentară, îi vom cere doar, răspicat, să îi respecte pe fermierii români şi, deopotrivă, pe consumatorii români. Nu vom permite niciun moment, la protestele ce vor fi organizate, transmiterea de mesaje politice, indiferent că vor veni de la Putere sau din Opoziţie", se mai spune în comunicat.

Asociaţia Forţa Fermierilor a organizat, în 18 şi 22 februarie 2021, două acţiuni de pichetare a sediului Ministerului Agriculturii pentru a protesta public împotriva neincluderii în Legea Bugetului de Stat din acest an a despăgubirilor de secetă, în ciuda promisiunilor repetate ale ministrului Agriculturii, Adrian Oros.

„Asociaţia Forţa Fermierilor, acţionând sub sloganul 'Agricultura în ofensivă', este cea mai dinamică organizaţie profesională din sectorul agroalimentar, care nu acceptă jumătăţile de măsură în reprezentarea intereselor legitime ale membrilor săi. Asociaţia Forţa Fermierilor se luptă pentru apărarea drepturilor agricultorilor români de toate tipurile, indiferent de mărimea fermei, de domeniul de activitate şi de regiune geografică", se mai precizează în comunicat, potrivit Agerpres.

Citeste si:
Protestul de trei zile al fermierilor şi transportatorilor începe...
Protestul de trei zile al...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 26 Mai 2021 - 08 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.