Optsprezece oameni, între care doi copii, au fost ucişi într-un atac armat într-o regiune centrală din Peru unde se cultivă coca, relatează marţi AFP. Armata peruană a atribuit atacul rebelilor din gherila maoistă Sendero luminoso (Cărarea luminoasă).

Atacul s-a produs în satul San Miguel del Ene, situat pe valea fluviilor Apurimac, Ene şi Mantaro, principalul sector de producţie de coca din ţara sud-americană. Bilanţul se ridică la 18 morţi în rândul sătenilor, zece bărbaţi, şase femei şi doi copii, a precizat luni la televiziune şeful poliţiei antiteroriste, Oscar Arriola.

În regiune continuă să opereze Cărarea luminoasă, o gherilă maoistă care a luptat împotriva armatei peruane între 1980 şi 2000, într-un conflict soldat cu zeci de mii de victime. Potrivit unui raport al comisiei Adevăr şi Reconciliere (CVR) din 2003, Sendero Luminoso este responsabilă de 54% dintre cele 70.000 de victime - morţi şi dispăruţi - ale celor 20 de ani de conflict dintre armată, pe de o parte, şi gherilele Sendero Luminoso şi Mişcarea revoluţionară Tupac Amaru (MRTA, ghevaristă), pe de altă parte.

"Aceste fapte ne amintesc de epoca de barbarie şi teroare trăită de ţara noastră timp de peste 20 de ani şi care a dus la peste 70.000 de morţi şi un mare număr de dispăruţi", a reacţionat arhiepiscopul Miguel Cabrejos, preşedintele Consiliului episcopal al Americii latine.

"Condamn ferm moartea acestor 14 oameni", a transmis pe Twitter preşedintele interimar Francisco Sagasti, care a ordonat desfăşurarea de patrule militare şi poliţieneşti în zonă "pentru ca această acţiune teroristă să nu rămână nepedepsită".

Citeste si:
India: Câinii vagabonzi mănâncă rămășițele morților de Covid-19
Scene de neimaginat în India!...

Masacrul din San Miguel ar putea crește tensiunile într-o campanie electorală

Potrivit unui comunicat al armatei - care atribuie atacul unei celule din Sendero Luminoso conduse de un anume Victor Quispe Palomino, cunoscut şi ca "Tovarăşul Jose" -, la faţa locului au fost găsite bileţele care îi îndeamnă pe localnici să nu participe la procesul electoral din 2021.

La 6 iunie, în Peru are loc al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, iar masacrul din San Miguel ar putea creşte şi mai mult tensiunile într-o campanie electorală deja polarizată. Candidata populistă de dreapta Keiko Fujimori îl acuză pe rivalul său Pedro Castillo (stânga radicală) că are legături cu aripa politică a Cărării luminoase, ceea ce acesta dezminte cu vehemenţă.

Autorităţile estimează că, în timp ce majoritatea liderilor gherilei au fost arestaţi, în zonele montane şi forestiere izolate au mai rămas circa 350 de combatanţi, care cooperează cu traficanţii de droguri. Peru este unul dintre primii producători mondiali de coca şi cocaină, alături de Columbia şi Bolivia. AGERPRES.

Citeste si:
Raed Arafat, atac la adresa Danei Budeanu: „Să lăsm sfaturile divelor”
Raed Arafat, atac la adresa...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.