Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu îi critică, într-o postare pe Facebook, pe cei care nu păstrează curăţenia, avertizând că dacă nu vor fi respectate anumte norme, vom trăi în mizerie. Edilul, care postează şi imagini, anunţă că „toţi cei care batjocoresc astfel Sectorul 2” vor fi sancţionaţi cu amenzi.
„Cât timp nu ne deranjăm să mergem patru metri până la un coş, cât timp ne scoatem gunoiul din casă la cel mai apropiat coş stradal sau cât timp aruncăm pe lângă când e plin, vom trăi în MIZERIE. Nu ştiu voi, dar eu nu vreau şi nici nu accept asta. Continuăm să îi sancţionăm pe toţi cei care batjocoresc astfel Sectorul 2. Dăm amenzi chiar şi pentru un chiştoc aruncat pe jos. Dăm amenzi până vom înţelege că pentru spaţiul public suntem toţi responsabili”, a scris primarul pe Facebook, prezentând şi imagini.
El precizează că Primăria nu poate avea câte un angajat pentru fiecare om.
„Nu putem mătura din oră-n oră. E nevoie şi de un minim de efort din partea fiecăruia pentru a păstra curăţenia”, conchide Radu Mihaiu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro