Mirela Vaida a reacționat, în cadrul emisiunii sale de la Antena 1, „Acces Direct”, după dubla crimă petrecută într-o biserică din Argeș.

Nenorocirea s-a petrecut duminică, în curtea bisericii din Mihăilești, județul Argeș. Femeia și fiul de 15 ani veniseră să aprindă lumânări la un mormânt. Bărbatul i-a urmărit, iar între femeie și fostul iubit ar fi urmat un conflict verbal. Furios, acesta ar fi vrut să o lovească, dar adolescentul a sărit să își scape mama. Din conflict, el a fost trântiv cu capul de asfalt și a murit pe loc. Agresorul a devenit violent. Disperată, doamna a fugit după ajutor, dar a fost prinsă din urmă și ucisă. Conștient de ce făcuse, inculpatul a încercat să-și pună capăt zilelor. A fost găsit la timp de polițiști și dus la spital.

El urmează să fie evaluat neurologic și psihiatric. Nici femeia, nici adolescentul, copilul acesteia dintr-o relație anterioară, nu au mai avut nicio șansă. O anchetă urmează să stabilească toate circumstanțele dublei crime. Cei doi avuseseră o relație tumultoasă. La începutul anului curent, au participat la emisiunea „Acces Direct”, de la Antena 1, pentru a-și rezolva problemele din relație. Bărbatul o acuza atunci pe femeie de infidelitate și chiar ar fi amenințat-o. Avertismente ar fi adus și la adresa copilului ei, în timpul relației lor. Vecinii au declarat pentru posturile TV locale că bărbatul ar fi fost violent în repetate rânduri, lucru susținut și de femeie în cadrul show-ului de la Antena 1.

„Autoritățile nu își fac treaba. Toți se fac că nu ne aud”

„Sunt extrem de revoltată și asta pentru că, de ieri, de când cu toții am aflat vestea că o femeie și copilul ei de 14 ani au fost uciși de lovituri crunte de cuțit, aplicate de concubinul femeii, care era gelos, vă spun sincer că sunt traumatizată. Nu mă simt nici eu, nici cred că nimeni, în siguranță. Facem apel la 112, sunăm la Poliție, facem plângeri penale, suntem atacați fără apărare. Aștept să mi se întâmple și mie asta, cu toate că am făcut plângere.

Autoritățile nu își fac treaba. Toți se fac că nu ne aud. Oameni, criminali lăsați liberi. Concubinul ei gelos a adus-o pe 8 ianuarie în platoul acesta ca să o pună la detectorul de minciuni pentru că el credea că ea îl înșală. Femeia a făcut testul, a arătat că nu-l înșală, iar bărbatul a spus public că nu îi va mai face rău, după ce a amenințat-o pe ea și copil că îi va omorî. Ea a făcut nenumărate plângeri, s-a sunat de nu știu câte ori la 112. Statul i-a lăsat să moară”, a declarat Mirela Vaida.

Citeste si:
Elena Matei de la Chefi la cuțite, poveste de viață cutremurătoare....
Elena Matei de la Chefi la...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.