Directorul de comunicare Untold și Neversea, Eduard Chereji, și-a spus părerea despre măsurile luate de autorități pentru evenimentele care vor avea loc în vara anului 2021.
„Suntem nemulţumiţi de faptul că am discutat cu autorităţile până acum, am fost în grupurile de lucru, am propus soluţii care se pretează industriei noastre şi iată că după toate aceste întâlniri am primit un set de norme şi de măsuri care nu se pot aplica la evenimentele noastre, la evenimentele nimănui”, a declarat la Aleph News Edy Chereji, potrivit Antena3.
„Noi am propus un set de norme care, odată aplicate, am transforma evenimentele în cele mai sigure locuri”, a afirmat Chereji.
„Sper că autorităţile vor reveni asupra acestor norme, cu atât mai mult cu cât premierul României promitea că se va implica şi că vom avea o vară cu evenimente şi festivaluri. Noi nu renunţăm, facem tot ce ţine de noi, dar sperăm ca şi dumnealui să-şi ţină promisiunea pe care a făcut-o”, a precizat directorul de comunicare Untold şi Neversea.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Ochelarii pentru nevăzători .lumen, dezvoltați de o echipă din România,...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 12–18 ianuarie 2026 – Claritate, echilibru și decizii...
Sursa: garbo.ro
-
Replica care l-a enervat pe Trump! Ce i-a transmis George Clooney după ce a...
Sursa: kudika.ro