Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein a fost acuzat de organizaţiile Agent Green şi VGT din Austria că a ucis ilegal cel mai mare urs din România.

„Nu contează absolut deloc dimensiunea ursului, nu contează cine anume l-a împuşcat, ci modalitatea în care s-a făcut din punct de vedere legal această recoltare de urs, pentru că vorbim de un urs capital, mare, de trofeu, care are un anumit comportament, oriunde l-am pune în pădurile din România, are un anumit comportament, datorat speciei şi de obicei el trăieşte în mijlocul pădurii, în sălbăticie, unde e ocupat de dimineaţă până seara şi pe timpul nopţii, cu marcarea şi menţinerea teritoriului pe care îl deţine, pentru că la aceste dimensiuni nu există şi alte animale care să îl concureze cumva, să-l deranjeze sau să-l alunge din pădure spre marginea pădurii.

În general, singurele lucruri care împing un astfel de urs de asemenea dimensiuni spre marginea teritoriului sunt exploatările forestiere intensive, sunt lipsa hranei, atunci când se face o culegere a hranei, cum avem fructele de pădure sau o hăituire a animalului respectiv. În cazul de faţă, nu vorbim de fructe de pădure, iar exploatările nu erau foarte puternice în zona de habitat a acestui animal şi de asta am avut suspiciuni”, spune la RFI Octavian Berceanu, şeful Gărzii de Mediu.

El spune că susţine propunerea ca recoltarea unui urs să se facă în prezenţa unui angajat al Ministerului de Interne şi a unui reprezentant al Gărzii de Mediu, aşa cum propune Agent Green.

„Susţin 100% ca instituţiile care semnează derogarea pentru recoltarea unor astfel de exemplare şi a exemplarelor din speciile strict protejate, cum ar fi ursul, recoltarea să se facă în prezenţa a cel puţin două persoane delegate de la Garda de Mediu şi de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, cele două instituţii care şi semnează dosarul şi actul de derogare, respectiv fişele care constituie actul de derogare semnat de minister”, adaugă şeful Gărzii de Mediu.

Citeste si:
VIDEO: Urs împușcat după ce a rănit patru persoane
VIDEO: Urs împușcat după ce a...



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.