Premierul Florin Cîțu susține că ar vrea ca accesul la concerte, nunți sau botezuri să fie permis doar persoanelor vaccinate. Hotelurile care primesc doar persoanele imunizate ar putea funcționa la capacitate maximă. Însă această măsură ar putea fi considerată discriminatorie de instanțele de judecată.
Vaccinarea este singura soluție pentru ca lucrurile să revinăla normal, în viziunea lui Florin Cîțu. Premierul ar vrea ca accesul la concerte, nunți sau botezuri să fie condiționat de dovada că te-ai imunizat.
Hotelurile și restaurantele care acceptă doar persoanele vaccinate ar putea avea permisiunea să activeze la capacitate maximă. Iar angajații din companiile unde toți s-au imunizat, ar putea renunța la mască.
„Am avut discuția cu organizatorii de evenimente și toți au fost de acord că vor să facă aceste evenimente doar cu persoane vaccinate. Am văzut și Germania că folosește acest model, dacă Germania este ok să aibă beneficii pentru persoanele vaccinate, cred că putem să fim și noi ok. Cred că este normal, din punctul meu de vedere, să poți să beneficiezi și o parte din restricții să fie ridicate pentru cei care se vaccinează”, a spus premierul Cîțu.
Revenirea la normalitate, așa cum o propune Cîțu, implică o problemă: discriminarea celor nevaccinați.
Șeful Consiliului pentru Combaterea Discriminării spune că măsurile propuse trebuie să fie în acord cu legislația și cu opiniile experților virusologi. În caz contrar, ele ar putea fi contestate în instanță.
„Ca să ajungi la o concluzie sau alta e nevoie de analiză și informație în special de la experți în acest domeniu, virusologi și cei care sunt experți în sănătate publică. Eu nu doresc să mă antepronunț dar este un tratament diferențiat. Justiția va oferi un răspuns dacă aceste măsuri sunt discriminatorii sau nu”, a declarat Csaba Azstalos.
Mai întâi de toate, Cîțu așteaptă să vadă un nou prag atins în campania de vaccinare: 5 milioane de români vaccinați până la începutul lunii viitoare, potrivit alephnews.ro.
Culiță Sterp a scăpat de controlul judiciar. Artistul poate susține...
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Baboon, roboții antrenați să îți automatizeze rapid și eficient afacerea
Sursa: start-up.ro
-
Programul Sezamo de Paște: până când putem face cumpărături și ce reduceri a...
Sursa: retail.ro
-
5 trucuri pentru a evita problemele digestive de Paște. Așa te poți bucura de...
Sursa: garbo.ro
-
Sunt bolnavă de tine, deși nu ești al meu...
Sursa: kudika.ro
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Una dintre cele mai mari țări din America de Sud rupe legăturile diplomatice...
Sursa: wall-street.ro