Un bărbat din satul Poiana, din comuna Brăeşti, judeţul Botoşani în vârstă de 29 de ani și-a dat foc la casă chiar în prima zi de Paște după ce s-ar fi certat cu soția.
Potrivit ISU Botoșani, vecinii au fost cei care au sunat la 112, speriaţi că flăcările ar putea ajunge și la casele din apropiere.
„La faţa locului au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD, dar şi voluntarii din comună. La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau bunurile dintr-o cameră şi o parte din acoperişul casei. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri", a precizat reprezentantul ISU Botoşani.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale deoarece prezenta escoriaţii la o mână, după ce a spart şi geamurile de la casă, potrivit digi24.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro