Social 1 Mai 2021 12:44

Jucătoarea noastră de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a recuperat rapid de durerea de spate care a împiedicat-o să participe la meciul echipei Naționale de tenis de la Cluj împotriva Italiei și a participat la turneul de la Stuttgart, care, printre altele are ca premiu un autoturism Porsche.

Ea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului, dotat cu premii totale de 565.530 de dolari, după ce trecut de jucătoarea din Republica Cehia, Marketa Vondrousova cu 6-1, 6-3.

În vârstă de 29 de ani, Simona Halep este a doua favorită a turneului și a avut nevoie de mai puţin de o oră pentru succesul în faţa tinerei sale adversare, de doar 21 de ani și care ocupă locul 20 în clasamentul WTA. Acest meci a marcat și debutul sportivei românce pe terenul cu zgură din acest an.

Meciul a început surprinzător, cu Vondrousova care a luat primul ghem, după care Halep şi-a impus jocul exact, și cu un serviciul de un procentaj foarte ridicat, a câștigat toate celelalte ghemuri și setul cu un sec 6-1.

Al doilea set a fost echilibrat în prima sa jumătate, cele două jucătoare mergând cap la cap până la 3-3. Halep şi-a făcut din nou serviciul, apoi a reuşit un break la zero, încheind meciul tot cu serviciul (6-3).

Astfel, Simona Halep se poate mândri că a obţinut prima sa victorie în faţa dificilei Marketa Vondrousova, care se impusese în primele două confruntări, cu 6-2, 3-6, 6-2, în martie 2019, în optimile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells, şi cu 2-6, 7-5, 6-3 în mai 2019, în turul al doilea la Roma.

Semifinalistă la Stuttgart în urmp cu patru ani, Simona Halep a avut în timpul meciului 3 aşi şi o dublă greşeală, faţă de un as şi două duble greşeli ale adversarei. De asemenea, Simona Halep a avut un procentaj al punctelor câştigate cu primul serviciu de 73% (71% Vondrousova) şi de 92% (a pierdut o singură minge) cu al doilea se scrie pe mai multe site-uri din România.

Mai mult, Simona Halep nu i-a permis adversarei sale din Cehia să îşi creeze nicio minge de break pe parcursul partidei.
Românca a totalizat 22 de mingi direct câştigătoare (Vondrousova 8 winners), încheind cu 13 erori neforţate, faţă de 16 ale adversarei.

Citeste si:
Ashleigh Barty, viața după tenis: fostul lider mondial a devenit...
Ashleigh Barty, viața după...

Prin urmare, Simona Halep şi-a asigurat un cec de 12.500 euro şi 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Alexandrova.

În optimile de finală, Ekaterina Alexandrova a reuşit să o învingă cu 6-1, 7-5 pe elveţianca Belinda Bencic, cap de serie numărul 8, în aceeași zi în care Simona Halep trecuse tot în două seturi, 6-1, 6-3, de cehoaica Marketa Vondrousova.
Simona Halep şi Ekaterina Alexandrova s-au întâlnit de trei ori până acum în circuitul profesionist de tenis, avantajul fiind de partea jucătoarei din Rusia. Aceasta a învins-o de două ori pe Simona Halep, ultima oară anul acesta, în sferturile de finală ale turneului Gippsland Trophy de la Melbourne (6-2, 6-1).


Despre autor:


Ultima actualizare: 1 Mai 2021 - 12 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.